ECLIPSA Sfântul Ioan din Kronstadt
Trăim toţi într-un fel de eclipsă părelnică a inimii şi a minţii, dar Iisus Hristos Domnul este lumina noastră. Prin darul lui Dumnezeu, Sfinţii ne văd mereu, fiindcă ei sunt în Dumnezeu şi Dumnezeu în ei. Sunt „într-un duh cu El” (1 Corinteni 6, 17), iar Domnul aude şi vede tot. De aceea, când priveşti în biserică chipurile sfinţilor, fii ...
STRĂLUCIREA DUMNEZEIASCĂ Sfântul Ioan din Kronstadt
Soarele dă lumină. Soarele Raţiunii dumnezeieşti străluceşte neîncetat în sufletele celor aleşi. Dumnezeu sălăşluieşte întru sfinţi, în chiar numele lor, în chipurile lor. Dacă le vom folosi chipurile cu credinţă, vor face minuni. Dă-mi, Stăpână, Doamnă, inimă simplă şi curată, încredere fiască, dăruire şi dragoste faţă de tine, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. + + + + + + ...